Scriitorul Marin Sorescu s-a născut în comuna Bulzeşti, judeţul Dolj, la 19 februarie 1936.
Şcoala primară o face în satul natal, apoi, între 1947-1955, urmează cursurile liceului ”Fraţii Buzeşti” din Craiova şi Școala Medie Militară ”Dimitrie Cantemir” din Predeal, conform Dicţionarului Scriitorilor Români (Editura Albatros, Bucureşti, 2002). În această perioadă, i-au fost remarcate aptitudinile literare, Marin Sorescu conducând cenaclul literar ”N. Bălcescu” al elevilor de liceu.
Studiile universitare le face la Facultatea de Filologie-Istorie-Pedagogie a Universităţii ”Al.I. Cuza” din Iaşi, iniţial la Secţia de limba şi literatura rusă, de unde s-a transferat apoi la Secţia de limba şi literatura română (1955-1960). Încă din anii studenţiei s-a afirmat ca poet, conducând cenaclul Casei de Cultură a Studenţilor. După absolvire, în 1960, s-a stabilit în Bucureşti, devenind în acelaşi an redactor la revista ”Viaţa Studenţească” (unde a şi debutat, în 1959, cu versuri), apoi, din 1963, la ”Luceafărul”.
De acum cunoaşte o ascensiune rapidă în lumea literară, ca poet, prozator, dramaturg, eseist şi critic literar. În 1992, şi-a susţinut doctoratul în filologie la Universitatea din Bucureşti, cu teza ”Insolitul ca energie creatoare, cu exemple din literatura română”.
A participat la Bienala de poezie de la Knokke-Le-Zoute (Belgia, 1966), a luat parte la International Writing Program (Program Internaţional Scriitoricesc) al Universităţii din Iowa (SUA, 1970-1971), i-a fost acordată o bursă de studii pe o perioadă de un an la Academia de Artă din Berlinul de Vest (1972). Începând cu anul 1966, a întreprins călătorii de studii în majoritatea ţărilor europene, în SUA şi Mexic, a participat la congrese şi festivaluri internaţionale.
A fost redactor la revistele ”Viaţa românească”, ”Viaţa studenţească” (1960-1963), ”Luceafărul” (1963-1966), redactor-şef la Studioul Cinematografic ”Animafilm” din Bucureşti (1966-1972), redactor-şef al revistei ”Ramuri” din Craiova (1978-1990), iar în 1990 a fost numit director al Editurii ”Scrisul românesc” din Craiova. A fost ministru al Culturii în perioada 25 noiembrie 1993-5 mai 1995.
Marin Sorescu a scris literatură de toate genurile, situându-se printre cei mai prodigioşi scriitori români, iar scrierile sale au fost traduse în zeci de limbi străine.
După debutul ca poet în reviste literare, în 1964 a avut loc şi debutul editorial, cu volumul de parodii ”Singur printre poeţi”, stilul său original impunându-se şi prin volumele de versuri publicate ulterior: ”Poeme” (1965, Premiul Uniunii Scriitorilor din România), ”Moartea ceasului” (1966), ”Tinereţea lui Don Quijote” (1968), ”Tuşiţi” (1970), ”Suflete, bun la toate” (1972), ”La lilieci” (vol. I-V, 1973-1995; I – 1973, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie, II – 1977, Premiul Academiei Române, III – 1980, IV – 1988, V – 1995), ”Astfel” (1973), ”Descântoteca” (1976), ”Sărbători itinerante” (1978), ”Ceramică” (1979), ”Fântâni în mare” (1982), ”Apă vie, apă moartă” (1987), ”Poezii alese de cenzură” (1991), ”Traversarea” (1994).
Ca dramaturg, autorul a continuat experienţa teatrului existenţialist şi a teatrului absurdului, oglindită excepţional de piesele sale: ”Iona” (1968, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie şi, apoi, Premiul Academiei Române), ”Există nervi” (1968), ”Paracliserul” (1970), ”Matca” (1973), ”Pluta meduzei” (1974), ”Setea muntelui de sare” (1974, culegere de piese, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie), ”Răceala” (1976), ”A treia ţeapă” (1980), ”Ieşirea prin cer” (1984), ”Vărul Shakespeare” (1988).
A semnat şi proză umoristică şi satirică (romanele ”Trei dinţi din faţă”, 1977; ”Viziunea vizuinii”, 1981), eseuri (”Teoria sferelor de influenţă”, 1969; ”Insomnii”, 1971; ”Starea de destin”, 1976), cronici literare (”Uşor cu pianul pe scări”, 1986, Premiul ”George Călinescu” şi al Uniunii Scriitorilor pentru critică literară), interviuri despre poezie (”Tratat de inspiraţie”, 1985). A tradus integral creaţia poetică a lui Boris Pasternak (traduceri adunate în volumul ”Lirice”). A mai publicat şi literatură pentru copii: ”Unde fugim de acasă?” (1967, proză), ”O aripă şi-un picior ( Despre cum era să zbor)” (1970, versuri), ”Cocostârcul Gât-Sucit” (1987, versuri), ”Cirip-Ciorap” (1993, versuri).
Marin Sorescu s-a remarcat totodată şi ca un pictor de talent, având expoziţii personale în ţară şi în străinătate: Braşov (1989), Cluj-Napoca (1990), Irlanda (1991), Paris (1992, expoziţie colectivă), Bucureşti (1992).
Pe lângă premiile din partea Uniunii Scriitorilor din România a mai fost distins cu Premiul Academiei Române, cu Medalia de aur pentru poezie ”Ospiti Napoli”, decernată în oraşul Napoli (1970), Premiul internaţional ”Le Muze” acordat de Academia delle Muze din Florenţa (1978), Premiul mondial de poezie ”Fernando Riello” (Madrid, 1983), cu prestigiosul premiu internaţional ”Gottfried von Herder” pe 1991 pentru întreaga operă (Viena), Premiul Felix Romuliana (Belgrad, 1994). A fost propus de Academia Română pentru Premiul Nobel pentru Literatură.
La 9 martie 1991, devine membru corespondent, iar din 12 martie 1992 – membru titular al Academiei Române. A fost, de asem*nea, membru corespondent al Academiei ”Mallarme” din Paris (1983).
Marin Sorescu a încetat din viaţă la 8 decembrie 1996, la Bucureşti.
În 2016, când s-au împlinit 80 de ani de la naşterea marelui scriitor, respectiv 20 de ani de la trecerea sa în eternitate, Marin Sorescu a fost omagiat de teatrul care-i poartă numele – Teatrul Naţional ”Marin Sorescu” din Craiova, care a organizat o serie de manifestări culturale în acest sens.(Text: Agerpres, Foto: cotidianul.ro, cuvintecelebre.ro, e-theatrum.com, Video: arhiva tvr/Youtube.com)
